Principesa Margareta va ține un discurs în Parlament

Principesa Margareta va ține un discurs în Parlament
Publicat: 10/12/2017, 21:48
Actualizat: 11/12/2017, 14:03

Custodele Coroanei va merge la Parlament, luni, la ora 15.00.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a fost convocat, luni, de la ora 15.00, în ședință solemnă dedicată omagierii Regelui Mihai, la ședință fiind anunțată și participarea președintelui României, Klaus Iohannis.

Ședința solemnă va începe la ora 15.00 și se va termina la ora 17.00, fiind programată să dureze două ore.

Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis săptămâna trecută, miercuri, să convoace această ședință solemnă, la o zi după ce Casa Regală a făcut public anunțul privind decesul fostului suveran.

„Ședința va fi luni, începând de la ora 15.00. Am aprobat memorandumul referitor la această ședință, a celor care vor rosti alocuțiuni, în ordinea precăderii protocolului de stat”, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit protocolului, atât președintele Klaus Iohannis cât și premierul Mihai Tudose vor fi invitați să țină discursuri cu această ocazie.

„Ședința solemnă comună va beneficia de prezența parlamentarilor români – senatori și deputați, precum și a invitaților de onoare: Președintele României, Primul Ministru al României, foștii președinți ai României, Custodele Coroanei Regale, membrii Familiei Regale, membrii Guvernului României, Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai Academiei Române, parlamentari și miniștri din Republica Moldova, coprul diplomatic acreditat la București, alți invitați”, se arată în memorandumul semnat de către președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Regele Mihai a încetat din viață, marți, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția, a anunțat Casa Regală a României.

Aeronava cu trupul monarhului va sosi în România miercurea viitoare, 13 decembrie, la ora 11.00, înmormântarea urmând să aibă loc pe 16 decembrie, la Curtea de Argeș.

Guvernul a aprobat, tot săptămâna trecută, și Hotărârea prin care zilele de 14, 15 și 16 decembrie au fost declarate zile de doliu național în memoria Regelui Mihai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
S-a stins marele actor al României. Drum lin, maestre! Nu te vom uita niciodată
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×